Întâlnire interinstituțională date deschise 10 septembrie 2020

2 Septembre 2020

În data de 10 septembrie 2020, orele 10:30-12:30, va avea loc o întâlnire de lucru, online, cu reprezentanții desemnați din partea ministerelor și altor agenții sau autorități, responsabili cu gestionarea datelor deschise.

Subiectele discutate vor include: cele mai recente funcționalități implementate în portal, utilizarea licențelor Creative Commons, inventarierea anuală a seturilor de date din cadrul instituțiilor și întocmirea planurilor de publicare, date dinamice, măsurare impact și seturi de date cu valoare ridicată.

Întâlnirea are ca scop și identificarea și discutarea nevoilor și blocajelor apărute la nivel instituțional în publicarea datelor deschise (proceduri, formate, resurse, cadru legal), îmbunătățirea interacțiunii interinstituționale cu echipa data.gov.ro, dar și cu utilizatorii, precum și promovarea bunelor practici.