Prin Programul de Guvernare 2013-2016, Guvernul României și-a asumat înființarea în directa coordonare a Primului Ministru a Departamentului pentru Servicii Online și Design. Între altele, Departamentului îi revine sarcina de a conduce eforturile privind datele deschise (open data), împuternicind cetăţenii să identifice, să descarce și să utilizeze seturi de date publice generate sau deţinute de către administraţia publică. Fondat pe principiile transparenţei, participării şi colaborării, portalul urmăreşte modelele similare întreprinse în Statele Unite ale Americii şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Portalul reprezintă aplicarea inițiativei europene Open Data - punerea la dispoziția publicului de date accesibile, reutilizabile si redistribuibile in mod liber, fără a ține cont de restricții de tipul drepturi de autor (copyright), patente sau alte mecanisme de control (open data). Unele date prezente au fost deja făcute publice, iar date.gov.ro va facilita accesul la acestea, prezentându-le într-o formă unificată.

Inițiativa Guvernului României de a publica date deschise are ca scop facilitarea înțelegerii de către cetățeni a felului în care administrația funcționează și a considerentelor aflate la baza deciziilor acesteia. Având acces la aceste informații, cetățenii își vor putea exprima opiniile și sugestiile cu privire la politicile guvernamentale.